9 ani DEIS!
9 ani DEIS… 9 ani în care zeci sau chiar sute de tineri au trecut prin tot felul de procese și au devenit tineri capabili să ia cele mai bune decizii pentru ei și comunitate. 9 ani în care a reușit să creeze cel puțin între voluntari o societate bazată pe iubire în care tinerii sunt ascultați, respectați și valorizați.
DEIS este un generator de schimbări.
DEIS este o rampă de lansare.
DEIS este spațiul safe al tinerilor din Baia Mare.
Nu îmi pot imagina cum ar fi arătat ultimii 3 ani din viața mea fără DEIS. E tare posibil să fi zis asta și anul trecut și în alte postări despre DEIS. Și o să mai zic asta de fiecare dată când am ocazia.
Mai ales în ultima perioadă, discutând cu voluntarii mai noi, mi-am dat seama că persoana care sunt azi e atât de diferită de persoana care eram before DEIS. Chiar săptămâna trecută am avut două momente în care simțeam că vorbind despre mine acum 3 ani, vorbeam despre ceva prieten îndepărtat cu care am pierdut legătura.
Prima schimbare pe care am „suferit-o” a fost felul în care cânt. Vă zic sincer că înainte de primul meu Ducem Muzica în Stradă aveam niște emoții… Doamne ferește! Nu cred că mâncam nimic în ziua în care trebuia să avem concert. Îmi întindeam părul cu grijă și cu atenție, mă machiam de parcă era cea mai mare zi din viața mea. Trebuia să arăt bine! La acel moment credeam că doar asta mă poate face să mă simt okay în fața publicului și totuși nu eram mulțumită de rezultat atunci când mă uitam la filmările făcute de ai mei. Nu aveam o problemă cu vocea mea neapărat, ci doar mi se părea că nu transmit ce vreau. Mai târziu, am realizat că îmi puneam eu niște bariere și asta nu mă lăsa să cânt așa cum cântam în camera mea. Și vă zic că a fost așa frumos momentul în care am realizat toate lucrurile astea și mi s-au conectat discuțiile cu alți voluntari și lucrători de tineret în timp ce cântam
„Before the cool done run out
I'll be giving it my best-est
And nothing's going to stop me but divine intervention
I reckon it's again my turn
To win some or learn some”. (I’m Yours)
Și de atunci m-am bucurat de fiecare moment în care cântam, fără frici și emoții.
Apoi, încet am început să îmi accept și corpul și părul și personalitatea. Și asta a fost o luptă grea și am trecut prin multe procese până să înțeleg, de exemplu, că părul meu creț e parte din mine și e un fel de semnătură a mea, mai ales cum l-am și vopsit roșu ca focul sau ca vulpea, care e și logo-ul pentru B-Side Blog (http://bit.ly/b-sideblog) . Apoi cu personalitatea… foai ce proces… Când am ajuns la DEIS eram o copilă anxioasă, care se băga prea mult în viețile altora, care fusese numită enervantă de nenumărate ori, care era răsfățată și, implicit, bossy și scorpie. Erau multe nopți în care scriam în jurnal despre cât de mult îmi displace persoana mea și îmi făceam liste cu lucrurile pe care voiam să le schimb la mine. Am început să vorbesc cu Diana și cu Bibi și cu Ioana și mai înțelegeam câte ceva despre mine și despre ce stă în spatele personalității mele. Mai participam la câte un training, la o cafenea publică, la un concert etc și găseam metode prin care să mă îmbunătățesc și să mă apropiu de persoana care îmi doream să fiu. Până într-o zi în care citind prin jurnal mi-am dat seama că am ajuns exact persoana la care visam și mai mult!
Nu sunt om perfect nici acum. Mai am multe procese prin care să trec până să îmi ating potențialul maxim. Încă am probleme cu leadership-ul și mă comport ca o prințesă-scorpie-răsfățată. Work in progress. Mai am frici și probabil niște micro-traume pe care îmi propun să le cercetez în niște ședințe de terapie când va fi momentul să mă ocup de ele.
Cred că toți cei care am trecut prin DEIS am învățat până la urmă că omul cât trăiește învață. Suntem într-un proces continuu de învățare, de schimbare, de îmbunătățire. La un moment dat ajungi în punctul în care poți să îi conduci și pe alții în procesele lor. Pentru mine acest punct a fost atins când am devenit oficial Lucrător de Tineret. Și consider că DEIS-ul este locul în care crești până atingi acel punct, iar de acolo ești capabil să îți iei ghiozdanul de competențe în spate și să ieși în lume și să schimbi lucruri. Nu-i musai să pornești într-o călătorie pentru schimbarea mentalității și pentru promovarea lucrătorului de tineret, cum fac eu acum. E perfect okay și suficient să îți faci un bine ție însuți și să fii tu fericit pentru că și asta e o schimbare de care lumea are mare nevoie.
Vai… Nu știu cum aș fi reușit să ajung persoana care visam să fiu acum 3-4 ani fără DEIS și lucrătorii de tineret care să mă ghideze în acest proces. Atâtea experiențe faine trăite datorită DEIS-ului. O să îmi fie extrem de dor de tot ce înseamnă DEIS și oamenii din DEIS. Dar în același timp abia aștept să contribui și eu la crearea unei societăți așa cum e ea în viziunea DEIS-ului și să citesc și eu un text scris de vreun voluntar în care zice că îi va fi dor de contextele pe care eu le-am creat.
Of… nu vreau să plâng acum! Așa că o să închei această postare până când nu o dau pe sentimentalisme.
La cât mai multe contexte de învățare, DEIS! Lumea are nevoie de noi! Vă iubesc pe toți!
Kommentare