7 ani DEIS

În 12 august anul trecut am participat la prima activitate organizată de Asociatia DEIS și de-acolo și poza. Pe atunci nu știam ce e DEIS-ul și ce face. Am mers din pură întâmplare că nu aveam nimic mai bun de făcut acasă. „Street music”, suna foarte bine. Țin minte că pe-atunci eram într-o stare foarte dubioasă și nu mă mai simțisem bine sau fericită de ceva timp. Teenage drama. În ziua aia, când am ajuns acasă, eram pur și simplu bine dispusă și fericită. Am scris și în jurnal că mi-am reamintit ce înseamnă muzica pentru mine și în ce sens mă ajută să cânt. În 14, duminică, a trebuit să cânt în public (ok, nu singură, dar totuși când ești vocalistă ai mai multe șanse să greșești). Aveam emoții bla bla bla.

După vreo săptămână și ceva mi-a scris o voluntară de la DEIS că este nevoie de oameni care cântă la chitară pentru „Ducem muzica în stradă” și așa am ajuns la Centru. Era plin de oameni în cameră și fiecare avea în mână chitara, un violoncel și o vioară etc. De obicei nu mă simțeam bine în spații mici cu multă lume (nici acum nu pot zice că îmi place în mod special), dar acolo mă simțeam ca acasă. Ce mi-a plăcut cel mai tare a fost că lumea mă asculta. Trebuia să facem listă cu piese pentru eveniment și orice idee pe care o spuneam era analizată și alegeam împreună dacă melodia rămâne sau nu.

Mergeam în fiecare zi la repetiții și îmi plăcea. Toată vara mă plictisisem, acum aveam ceva de făcut, ceva care să mă scoată din rutină și să mă rupă de over thinking. M-am obișnuit să merg zilnic la Centru, tot timpul aveam oameni cu care să socializez sau cu care să cânt. Am cunoscut acolo cei mai faini oameni. De la toți am câte ceva de învățat. Toți mă inspiră. În iarnă mi-am redescoperit pasiunea pentru scris. La liceu la mate-info uiți că mai există și creativitate. Totuși, acum postez pe pagina Centrului de Tineret din când în când idei de-ale mele și simt că am cumva puterea să ajut. Fie că scriu pentru pagină, fie că fac traduceri și nu dorm 38 de ore.

Pentru mine asta înseamnă DEIS de fapt. Să mă fac utilă, să ajut, să mă dezvolt și să mă cunosc pe mine. Mai mult, înseamnă să cunosc oameni care să mă inspire și să mă susțină în ceea ce fac, să mă ajute să-mi descopăr sau redescopăr calitățile și să mă ajute pe mine să le valorific.

Am ajuns să țin la oamenii ăștia atât de mult! La început știu că-mi zicea o „prietenă” că să am grijă că ea așa știe că la DEIS sunt majoritatea oameni nașpa și că toți oamenii par de treaba la început și că o să se schimbe, o să-mi pară rău că m-am băgat când o să-și arate adevărata față. Bună glumă. Cu cât îi cunosc mai mult pe oamenii din asociație, cu atât mi se par mai faini și mai interesanți.

Nu știu ce aș face cu viața mea dacă n-ar fi DEIS-ul. Acum probabil aș fi acasă, plictisită, deprimată sau mi-as strica banii pe undeva. În schimb, sunt la team building, mă distrez cu cei mai faini oameni.

LA MULȚI ANI, DEIS!!! #7aniDEIS

19 august 2017