22. Camion

În ziua în care am împlinit 18 ani mi-am semnat ieșirea din orfelinat. Mă săturasem de abuzuri și tristețe. Era miezul iernii și nu aveam absolut niciun loc în care puteam să merg - n-aveam prieteni și, evident, n-aveam familie. Eram singur, colindând străzile reci ale orașului.

A trecut timpul. Nu știu cât de mult. Într-o zi a început să ningă. Foamea și nedormitul mă copleșeau și mă simțeam bolnav. Nu mai știam încotro merg. Pur și simplu am continuat să umblu ca să nu îngheț și să nu mă acopere zăpada de tot. Nu aveam nicio idee unde eram când m-am prăbușit.

M-am trezit într-un camion înconjurat de pungi de toate mărimile pline cu droguri de toate felurile. Un străin plin de pierce-uri și tatuaje mă veghea. Când a observat că mi-am deschis ochii a urlat „Hei, băieți! Trăiește!”, apoi uitându-se la mine cu cei mai calzi ochi mi-a zis „Crăciun fericit, fiule! Care e povestea ta?”.