18. Hmm… o vază

(Această poveste a fost scrisă inițial de Ari, iar eu am făcut doar câteva schimbări minore. Puteți considera că e o mică privire într-unul dintre proiectele ei faine de benzi desenate.)

Mă...Mă simt confuz. Îmi amintesc doar șoaptele din mintea mea și țipetele, apoi păr castaniu și ochi de un maro închis înroșiți uitându-se la mine, ăsta e primul lucru pe care mi-l amintesc. Lacrimi mari se preling pe obrajii lui, un zâmbet mare în ciuda durerii.

Trec anii, noi cuvinte sunt descoperite. Noi dureri au fost descoperite. Noi amintiri au fost făcute. Радость, кошка, россиянин, балет.* Un timp frumos pe care l-am pierdut demult.

Apoi un gol de 16 ani. Ani lungi și dureroși fără el. Fără ochii lui atenți și asertivi. Ochii care m-au condus să-mi găsesc vocea, bucățile și pe mine. După 16 ani în sfârșit i-am găsit din nou, aceeași ochi maro închis, părul alb acum și pielea rozalie, neatinsă și totuși îndurerată.

Iarăși au trecut anii, durere, fericire, durere, fericire. Acum tot ce-mi rămâne o vază. Hmm… o vază… Cât de inutil ți s-ar părea. Singur, din nou, un nou gol, mereu un gol.

*Bucurie, pisică, zâmbet, balet.