11 ani DEIS - O Aniversare Specială
Azi sunt 11 ani DEIS și tot azi am depus documentele pentru a înregistra oficial DEIS UK.
Am încercat la miezul nopții, dar se pare că a picat platforma. La ora 9 dimineața încă nu și-a revenit, dar am dat refresh cu răbdare.
La ora 12.34…
Nu vom primi răspunsul azi pentru că nu am aplicat înainte de ora 11 (din motive care nu au ținut de noi). Dar data de pe toate documentele este 19 August. Așadar, putem zice oficial că azi e ziua DEIS peste tot în lume.
Trebuie să recunosc că un pic tremur. Și abia 10 minute mai târziu mi-am adus aminte să și respir. Și să beau niște ceai. Suntem la artFix Greenwich, locul în care vom avea concertul Music in the Streets de mâine într-o săptămână.
Ziceam cândva că atunci când o să fiu mare, vreau să fiu ca Diana Sabo. M-am făcut mare. Iar acum sunt Membru Fondator și CEO (Președinte, practic) al DEIS UK. Și lucrător de tineret, iar la anul pe vremea asta mă voi pregăti de un master în domeniu dacă o să fiu admisă.
Într-o zi o să stau și eu în birou și o să ascult o piesă pe loop, iar cineva va sta în Centrul de Tineret și va zice „într-o zi vreau și eu să stau în birou și să stea cineva în Centrul de Tineret și să zică <<într-o zi vreau și eu să stau în birou…>>”.
Voiam să zic că nu-mi vine să cred. Problema e că fix acum îmi vine să cred. În momentul în care am văzut acel „Application submitted” am realizat ce am făcut. Am făcut DEIS UK. La 11 ani de DEIS.
Eu am 21 de ani, iar Jeanine peste câteva săptămâni face 20. Și avem un ONG. Și facem proiecte pentru tineri mai valoroase decât multe organizații conduse de adulți cu zeci de ani de experiență. Voi vă dați seama ce înseamnă să oferi TUTUROR tinerilor oportunități egale și echitabile? Voi vă dați seama ce înseamnă ca niște adolescenți să aibă parte de susținerea unor lucrători de tineret de la (aproape) 16 ani? Iar apoi pentru ultima parioadă, de când sunt în UK, am avut parte de un alt set de contexte de învățare în care am ajuns datorită experienței pe care o construisem în DEIS. Așadar, vă dați seama cât de mult contează ca un adult cu experiență și cunoștințe într-o grămadă de domenii să vadă potențialul într-un tânăr și să îi ofere sprijinul necesar?
După cum am zis și în articolul publicat în ziar săptămâna trecută
DEIS este un laborator în care tânărul experimentează și caută răspunsuri. Lucrătorul de tineret este alături de el ca un prieten cu experiență, care îl îndrumă, îi oferă contexte în care să se descopere și să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui. Iar tânărul are libertate totală și tot suportul de care are nevoie.
Nu știu și nu vreau sub nicio formă să-mi imaginez cum ar fi viața mea acum fără DEIS. Dar ce știu și vreau să-mi imaginez e viitorul - sute de tineri care ne vor călca pragul în Londra sau în Baia Mare, zeci de proiecte create și implementate de tineri, o rețea de sprijin pentru tineri în care colaborează lucrători de tineret, psihologi, experiți în orientare vocațională și mulți alții, într-un centru de tineret uriaș cu de toate.
11 ani de Dezvoltare prin Educație, Informare, și Susținere în Baia Mare.
Ziua 1 de Dezvoltare prin Educație, Informare, și Susținere în Londra.
Oare sunt pregătită pentru asta?
Nu știu. Dar știu că învățarea este un proces care nu ar trebui să se încheie niciodată și sunt pregătită să continui să învăț.
Și mai vreau să zic ceva. Nu știu de ce, dar simt că ajunge mai ușor acolo unde trebuie dacă scriu aici.
Uite, Andrash, tatuajul tău cu fulger este de un an de zile logo-ul DEIS, iar acum a ajuns și în UK. Motto-ul nostru este
keep on going
Mi se pare fascinant ce rol important ai în viața mea ca parte din DEIS Family și ca lucrător de tineret, deși nu te-am cunoscut niciodată. Azi, la 11 ani DEIS, în ziua în care am depus și noi documentele pentru a înregistra DEIS UK, aș vrea să îți mulțumesc. Nu știu și nu înțeleg cum funcționează Universul și ce se întâmplă cu noi mai târziu, dar cumva tu, prin amintiri și impactul pe care l-ai avut, ai rămas aici, cu noi, peste tot. Și deși uneori mi-e frică de nu mai pot că o să o dau în bară, îmi amintesc să mă gândesc la tine și să "keep on going".
Mulțumesc!
Comments