(09.07.2020) Dragă Jurnalule,
În acest moment simt cel mai groaznic lucru pe care l-am simțit vreodată. Fizic, e o durere care începe în stomac și urcă pe coloana vertebrală și printre coaste, mă strânge de gât și de plămâni. Psihic, am dat cu capul de pereții globului de sticlă și s-au spart.
Nu e prima dată când simt asta, dar e prima dată când înțeleg ce simt și pot gestiona. Pe de-o parte scriu acum, și pe de altă parte transform durerea asta în motivație pentru a-mi îndeplini misiunea personală - să „schimb lumea” prin youth work (cei care mă cunoașteți, știți despre ce vorbesc, cei care nu mă cunoașteți, am câteva articole pe blog în care explic asta și probabil voi mai scrie, dar acum nu am energie să explic și asta).
Am simțit asta foarte mult în perioada preadolescenței și a adolescenței, începând de pe la 11 ani. Trăiam în lumea familiei mele, în echilibru, nimic nu m-ar fi putut răni, aveam o mulțime de probleme de integrare în societate (aroganță, complexe de superioritate, zero skill-uri sociale) fiind singură la părinți și cu foarte puțini copii de vârsta mea în familie sau în grupul lor de prieteni. Și-apoi am început să-mi fac prieteni la școală, am început să mă conectez la lumea din jurul meu și am dat cu capul de pereții globului de sticlă și s-au spart.
Când s-au spart atunci pereții globului de sticlă, am trecut prin niște perioade ciudate pe care nu le înțelegeam. Aș fi putut să vorbesc cu ai mei, ar fi fost deschiși la discuții, dar nu eram eu deschisă față de ei. Încercam să mă îndepărtez ca să mă înțeleg pe mine și să explorez ce se afla în afara „casei”. Și am fost confuză câțiva ani, până în August 2016 când am participat prima dată la un eveniment organizat de un ONG cu Lucrători de Tineret și m-am simțit fericită. Mă simțeam în largul meu pentru că datorită Lucrătorilor se crease un spațiu safe, în care nimeni nu judeca pe nimeni, toată lumea se respecta și colabora.
Apoi am ajuns la Centrul de Tineret și Bea, adolescenta confuză, a început să înțeleagă lucruri. Bea, adolescenta confuză, a început să vorbească cu Lucrătorul de Tineret. Să nu credeți că aveam eu ceva probleme majore, ci mă mai certam cu câte o prietenă, mă mai certam cu ai mei, nu mi-era tare clar ce vreau să fac în viitor. Lucruri mărunte, dar care se adunau în mine și nu mă lăsau să mă dezvolt și despre care nu aveam cu cine să vorbesc. De părinți încercam să mă îndepărtez, prietenii mei aveau aceleași probleme ca mine, nu aveam la îndemână un consilier școlar și nici nu am considerat că era nevoie de un psiholog. Aveam nevoie de o persoană adultă, cu experiență de viață, cu care să pot discuta și care să mă ajute să înțeleg niște lucruri. Și am găsit asta în Lucrătorul de Tineret.
Vă zic 3 lucruri pe care le-am înțeles cu Lucrătorul de Tineret lângă mine și închei.
Relația cu ai mei. Când am început să mă îndepărtez de ei, ei s-au apropiat unul de altul și mă simțeam exclusă din familie. De fapt, ei au avut o reacție super sănătoasă și admirabilă, dar pe care nu o înțelegeam eu. Dacă nu treceam prin procesul acesta cu Lucrătorul de Tineret, aș fi continuat să mă cert cu ai mei și să sar ca arsă pentru orice mi-ar fi zis ei pentru că mă simțeam trădată.
Relațiile interumane. Obișnuiam să mă bag foarte mult în viața altor oameni pentru că așa înțelegeam eu prietenia. Și clar ajungeam deseori să calc pe cineva pe coadă și nici nu înțelegeam cum să rezolv conflictul. Am ajuns atât de rău încât oricând mă certam cu cineva ajungeam la atacuri de panică. După multe și lungi discuții 1 la 1 cu Lucrătorul de Tineret am început să înțeleg cum să gestionez un conflict, cum să comunic, cum să ajut și unde să mă opresc. De fiecare dată când o dădeam în bară, mă întorceam la Lucrător, iar Lucrătorul îmi oferea suportul necesar ca să mai înțeleg câte ceva și să mă dezvolt. Dacă nu treceam prin procesul acesta cu Lucrătorul de Tineret, aș fi continuat să stric relații cu oamenii la care țineam pentru că nu aș fi știut cum să reacționez.
Relația cu mine. Am avut probleme cu încrederea în mine, la pachet cu complexul de superioritate. Încercam să caut exemple în jurul meu, dar niciodată nu reușeam să creez un eu autentic, cu tot ce mă reprezintă pe mine și cu obiectivele și valorile mele. Lucrătorul de Tineret mi-a observat pasiunea (scrisul), mi-a oferit contextele să o dezvolt și m-a încurajat atunci când aveam nevoie. Mai mult, m-a ajutat să identific niște competențe de lucru cu tinerii pe care le „moștenisem” de la mama. Dacă nu treceam prin procesul acesta cu Lucrătorul de Tineret, aș fi continuat să iau bucăți și să încerc să le potrivesc în mine, aș fi luat decizii cu care rezonam pe jumătate pentru că nu aș fi înțeles ce mi se potrivește cu adevărat.
Voi mai scrie mult și bine despre Lucrătorul de Tineret, dar nu în articolul acesta. Nu mai doare atât de tare ca la început, dar va continua să doară. Iar atunci când doare tare, voi mai scrie.
(Poză reprezentativă luată de pe net)
Comments